7 octombrie 2017 – 10 ani de activitate – 1 an în noul sediu al companiei Estetika Profesional din Oradea.

Au trecut repede 10 ani frumoși, care ne-au adus atât bucurii și satisfacții, cât și momente de intense încercări profesionale, pe care le-am trăit alături de cursanții și lectorii noștri.

Începuturile noastre au fost simple. Fondatoarea centrului de formare profesională – Andor Diana a dorit să aducă un plus de valoare în domeniul de formării profesionale existente la acea dată pe piața de beauty. Și, cum în 2007, eram printre puținii organizatori de cursuri, domeniul cursurilor de formare profesională fiind la începuturi, am făcut împreună primii pași.

Primele acreditări cu care am pornit la drum au fost cele pentru cursurile de Cosmetician, Make Up Artist, Coafură și Manichiură.

Cu aceste cursuri am continuat să activăm câțiva ani și am învățat în fiecare zi mai multe despre formarea profesională și responsabilitatea pe care o avem față de cursanți și procesul de formare profesională.

Datorită cererilor pe care le-am primit de la cursanți și a evoluției pieței muncii din ultimii ani, ne-am extins, gradual, atât din perspectiva structurii organizatorice, ajungand ca la această oră compania să aibă în mod permanent 6 asistenți manager, un responsabil IT, 2 contabili, un manager general și un corp de elită – formatorii nostri.

În timp, am înțeles că o echipă compact și omogenă crește eficiența companiei și astfel putem înțelege mai bine nevoile educaționale ale cursanților nostri .

O altă parte importantă a activității noastre au fost și cursurile de formare profesionala destinate șomerilor, atât în parteneriat public – privat împreună cu AJOFM ( Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă), dar și în proiecte europene cu diverși parteneri privați, cum ar fi Fundația Companiei Petrom, Fundatia Comunitară pentru Copii – F.R.C.C.F., cursuri de care suntem foarte mândri, pentru că prin participarea noastră la acestea, poate am reușit să redăm speranța și dorința pentru un nou început cursanților care au fost alături de noi în tot acest timp.

Ne bucurăm că am ajuns azi să fim una din cele mai vechi și apreciate școli de formare profesională din Oradea și nu numai, si dorim ca pe această cale să mulțumim, tuturor colaboratorilor ce au fost alături de noi în toți acești ani, corpului de formatori cu care am colaborat, în diverse perioade ale existenței noastre și, bineînțeles celor peste 5.500 cursanți care au beneficiat în timp de cursurile școlii noastre.

Vă mulțumim tuturor!

Echipa managerială Estetika Profesional